Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Image

Întrebare la un concurs de frumuseţe Miss World, acum câţiva ani: “de ce e educaţia importantă?” Nu mai reţin ce a zis gagica, – da, pe vremea aia, prin anii ’90, nu ziceam “tipă”, ziceam “gagică”, dar îmi aduc aminte că m-am gândit “pentru că de abia atunci când cunoşti mai mult, înţelegi de ce nu era bine mai înainte”.

 
Când nu găseşti motivaţia să începi un lucru, începe cu orice lucru din mediul imediat apropiat, care e temporar suspendat din folosinţa lui naturală (prezintă noi însuşiri dobândite, care fac dificilă/imposibilă folosirea sa în scopul în care a fost iniţial fabricat), cum ar fi ibricul de cafea (ceai sau lapte). Nu e o metodă ştiinţifică, dar, dacă nu ai vreo hârtie prin dulap în care se atestă că ai fii un colecţionar dependent (caz în care ai nevoie de mai mult decât de o lectură scurtă), e posibil să ai o zi foarte productivă. Ibricul devine un punct de contrast cu restul vaselor şi lucrurilor din bucătărie, care trebuie curăţate, spălate, aranjate, repuse în locul lor obişnuit. E începutul repunerii în ordine a lucrurilor din mediul tău. Trimiţi un semnal creierului. Ştie că ceva a început şi că trebuie terminat.

 
Când te educi, înveţi şi descoperi, creierul capătă momentum, cam la fel cum capeţi atunci când începi să faci ordine în casă. Când deprinzi obiceiul de a face legături şi de a vedea povestea mai lungă din care face parte un lucru, devii din ce în ce mai conştient, şi din înţelegerea lucrurilor vine o energie calmă, pozitivă; uneori chiar constructivă.
Curiozitatea nu te costă nimic, lipsa ei, în schimb, e probabil cea mai proastă investiţie pe care ai făcut-o, de care nici nu ştiai.
Decizia de a spăla ibricul are acelaşi tip de efect pentru bucătărie şi casă, ca şi decizia (că poţi) să gândeşti pe cont propriu şi că nimic nu te opreşte să afli orice ai nevoie, asupra propriei persoane. Momentumul, demarajul de care ai nevoie ca să ajungi să ai şi inerţie, este combustibilul care alimentează conştienţa şi inconştienţa deopotrivă. Cu cât afli, cu atât realizezi că ştiai mai puţin decât credeai, dar conectarea care se realizează în timpul acestui demers lasă foarte puţin loc inconştienţei. Acesta este momentul în care haosul trece graniţa către ordine, sensul devine un cuvânt pentru ceva anume, şi nu doar o înşiruire de litere fără spaţiu între ele. Inconştienţa se hrăneşte din lipsa înţelegerii, din lipsa voinţei şi din lipsa ordinii sau a scopului.
Deciziile şi indeciziile ce ne construiesc, amintirile pe care le lăsăm să mai trăiască de 50 de ori în prezent, până când obosim să le mai reciclăm, şi e prea târziu să luptăm cu efectul negativ rezultat din asta, colecţia mentală prăfuită de culgeri, de care nimeni nu se mai foloseşte în afară de tine, au toate câte un obiect corespondent din cele pe care nu mai ajungi să le cureţi, să le pui la loc sau să le arunci pur şi simplu, în casa şi mediul în care te desfăşori; în bucătărie, pe hol, sub chiuveta din baie, pe balcon, pe masa pe care ţii calculatorul şi încă o sută de lucruri, sau în geantă. Această corespondenţă se regăseşte apoi şi la nivel organic în corpul nostru, mai devreme sau mai târziu, şi se traduce în boală sau durere. Stările de disconfort nu mint niciodată, doar că în ziua de azi ne-am învăţat să le luăm ca fiind normale şi nedemne de atenţie. Cine mai are timp să doarmă, să bea destulă apă, să mediteze? Ne mulţumim cu puţin, în aşteptarea unei recompense divine, uitând că divinitatea ne-a dat un spaţiu, gratis, pe o perioadă determinată, şi că suntem datori să-l îngrijim.
Confundăm deprinderile escapiste cu chipul şi asemănarea unei stări de bine. Cine mai ia în seamă efectele adverse ale unui meniu târziu bahico-proteic bombă? Trebuie să existe o pastilă şi pentru asta. Dezordinea, ca stare intrată în normalitate, este un semnal că ceva are nevoie să fie rezolvat. Lucrurile lăsate în aşteptare, peste limita temporală permisă, acumulează o tensiune negativă, şi la un moment dat, ele devin ca un geamantan prea lat, lăsat într-un loc prea îngust, şi care la prima zdruncinare ne va cădea în cap.
Nimic urgent nu apare brusc, ci este rezultatul unor condiţii pre-existente, prost administrate sau direcţionate.

 
Poate exista un fel de ordine şi în dezordine, unii se inspiră din ea; dar e o diferenţă fină între martorii unei lumi creatoare şi rămăşiţele unor vise neîmplinite şi experienţe neînţelese; depinde de noi să alegem în mijlocul căreia vrem să trăim. Rezultatul nu este acelaşi.

 
Paradoxal, la un anumit nivel, haosul şi ordinea există şi funcţionează în acelaşi fel; diferenţa este că una din ele e mai uşor de întreţinut.
Diferenţa poate fi uriaşă. Diferenţa suntem noi.

 

English version: https://soulpatterns.wordpress.com/2013/04/16/kettle-brain/