Tags

, , , , , , , , ,

Am luat vântul și l-am trecut, mai repede sau mai încet, prin spații create să rezoneze, și am făcut sunete pentru noi. Prin ele ne amintim mereu că existăm și dincolo de culoare, miros, greutate, și chiar și-așa, înglobăm semnificații și putere.
Ne-am transformat corpurile în cutii sonore magice și-am împletit un limbaj fără granițe, să putem oricând povesti despre lume și despre noi, și despre cum am trecut prin încercări și victorii, imprimându-le în propriul ADN.

IMAG0113esmall

…acumulări, distrugeri, alinare.
În muzică găsim culori pe care ochii nu le pot vedea.
Ecouri.
Râsetele, plânsul, conversația.
Rezonăm cu ele în adâncul structurilor noastre celulare, reînviind amintiri și emoții.
Ne mișcăm odată cu ele, după cum ne dansează în minte și-n suflet.
Bărci legănate de valuri, prezența și absența ce creează ritmul. La fel ca ritmul ce ne ține în viață, la fel ca atunci când cineva drag vine sau pleacă…
Oriunde am fi, ne regăsim în ritmurile și ecourile unei melodii. Ele ne salvează sufletul, de fiecare dată.

 

English version: https://soulpatterns.wordpress.com/2013/07/20/just-air-just-echos/