Parallel Stories – Collage Mood – 5

Tags

abstract, clock, collage, desire, dimensions, Earth, Egyptian art, evolution, ghost in a shell, measure, peace, random, reverse, skin, subconscious, time, war, zen

Skin.

Time.

Ancient wars, as in our deepest layers of the subconscious, so on the surface of the Earth.

Reversing back to a state of non-existing desires.

Advertisements

Wintering – 1

Tags

clay, emptiness, inside out, January, lemon, mood board, pot, snow, transparent, water, white, winter, wintering, yellow, zen

"We shape clay into a pot, but it's the emptiness inside that holds 
 whatever we want" - Zen proverb

Sharing The Fun

Tags

2 AM, 4 AM, advertising, bio, brain, Bucharest, business plan, Centrul Vechi, coffee, control, democracy, eco, empathy, facebook, feelings, gold, history, interests, land, leverage, Lipscani, loud, manipulation, masses, Monday, money, morning, music, natural, neighbors, organic, paradox, pause, play, profit, Proud Mary, Romania, Saturday, Save Rosia Montana, sleep, sleep deprivation, solution, spill, spiritual, Sunday, Tina Turner, toxic, zen

I was feeling bad for not getting into bed earlier. I drank some coffee, around a time I usually avoid to, to make sure I don’t end up in the situation I am now: it’s 2 AM and I’m not sleepy. If I would at least have the energy to do something productive… my battery is low. My brain though doesn’t know that and doesn’t care. Well, what can you do? It was a bad coffee craving. So I was laying in bed, thinking of all the things my brain interacted with in recent hours. Half of my Facebook friends posted pictures, videos and statuses related to the “Save Rosia Montana” street protest in Bucharest. Seeing all that made me think that we should also have that kind of protest in the actual spot where all the injustice is being done. I thought about how these things begin to happen, about politics and related interests, the leverage systems which direct the course of history, and about probably the most beautiful thing we ever had in this corner of the world – the fact that until recent years, nobody had spilled hundreds of toxic chemicals on our land. And we didn’t face a few other hundreds in the near future, or the years of regret that come with it. Dusty as they may be, these lands were the main source of integrity for its people. On this soil we have always grown organic, bio and eco foods and live stock, we didn’t need any fancy labels to tell us they were that. Now we do. Control, manipulation, money, the vicious circle driven by the pursuit of the almighty profit. I get the need for profit, I really do, it’s not the profit that bothers me, it’s just the way in which you choose to go after it. I understand that things such as feelings or empathy towards a mass of people you don’t know cannot fit into your business plan. I’m not gonna debate the role of the government or the paradox of democracy, or even the advertiser’s faith in matters like this. It’s impossible though, not to observe how this profit seems to annihilate any natural sense, or spiritual one for that matter. But when your profit means what is happening now in that place, maybe it’s a sign that you should press pause. And look for a real solution. Of course there is one, it just needs to be married with a bit of (good)will. As I was trying to chase away the mist of thoughts stirred by the wondering vapors of my late coffee, music starts playing somewhere on a floor below me. Really loud music. At 2 in the morning. For a second I thought it must be Saturday night. But it was Sunday on the calendar. Maybe they’re on their holiday too, like me. Well, not quite like me, since do to a recent decision I made, I am working during holidays also. So I have important stuff to do tomorrow, people rely on me. I’m kidding, it’s not that bad. It’s not their fault, but still, I’m not the only one living in this building. Should I knock on the heater? Not sure they will hear me. Maybe knock on their door, although I have no idea which flat the sound is coming from, I might wake up somebody else, unless they’re already up. “A, excuse me, hi, sorry to bother you, I like loud music too, it’s just that tomorrow I have to get up early… ” If they’re drunk, I don’t stand a chance. And it’s not just any music, it’s Tina Turner‘s “Proud Mary”. I was listening to it too a few day ago, but it wasn’t around this time. They must really like it, it’s the fourth time they’ve played it. From time to time, someone turns the volume down, like there’s a guy there going: “I remembered this is an apartment building, not a private villa”. OK, now we’re on to contemporary stuff: Rita Ora or something like that. Then they get to “Lemon Tree”. The joy. ”Everybody is looking for something!” yeah, like the neighbors looking for an extra pillow to put over their heads. Maybe they were at the protest today and felt like celebrating, who knows?

It’s good I got the idea of getting up and writing this, eases the frustration a little. I didn’t read all those zen books to get mad now over this. Now they got to the ballads playlist. The effects of that coffee is running out. Should I email them an article about the side effects of sleep deprivation? I don’t know which direction to take: bed – the optimist one, or ironing/painting/editing – the nobil, but unrealistic one? This is why you announce parties. I wasn’t prepared for this up-all-night-anyway thing. Folk hits, oldies but goldies. A bit undecided, aren’t we? Play, pause, play, pause, play, change the song, we don’t like it, pause again. Seems like there’s a debate before every choice. That’s good, they must be getting tired. I’ll go with the optimist choice for now.

………………………………………………………………………………………………………………..

I was in bed. Was. I though “Hit The Road Jack” is a good sign. It’s 20 minutes ’till 4 AM now. I feel like I’m on the second floor of a bar building down on Centrul Vechi, on Lipscani, or of any building there. ”Play that fuckin’ music”. No, no, No play. Thanks for a lovely Monday, guys!…

Versiunea în română: https://soulpatterns.wordpress.com/2013/09/02/sa-nu-ma-distrez-doar-eu/

Să nu mă distrez doar eu

Tags

2 AM, 2 noaptea, 4 AM, 4 dimineata, bio, bloc, Bucuresti, bunavointa, business plan, cafea, Centrul Vechi, chimicale, concediu, control, creier, duminica, eco, empatie, facebook, frustrare, geamana, hituri, integritate, Lipscani, luni, manipulare, muzica, natural, no eat, no play, nociv, organic, pauza, profit, Proud Mary, Pământ, regret, Romania, Rosia Montana, sambata, sentimente, sol, soluţie, somn, spiritual, Tina Turner, vecini, zen

Îmi făceam mustrări de conștiință că nu m-am băgat mai devreme în pat.

Am băut niște cafea mai devreme, la o oră la care de obicei nu fac așa ceva, tocmai că să n-ajung în situația în care sunt acum: e două noaptea și nu mi-e somn. Da’ nici chef să fac ceva n-am. Bateria e sub 10%. Creieru’ meu nu știe asta și nici nu-l interesează. Asta e, mi-era poftă rău. Mă gândeam cum jumate din Facebook e cu poze și clipuri Salvați Roșia Montană, și cum, dacă nu facem un protest direct la fața locului, degeaba facem în București. Mă mai gândeam la cum se întâmplă lucrurile, politica și interesele, pârghiile care dirijează mersul istoriei, și la cum, poate cel mai frumos lucru pe care îl aveam până acum era faptul că nu ne inundase nimeni cu sute de tone de chimicale nocive. Și nici nu ne pășteau alte câteva sute de tone, și sute de ani de regrete. Așa prăfuită cum e, țara asta avea o sursă de integritate la propriu: solul. Aici s-a mâncat și organic, și bio, și eco by default dintotdeauna, etichetele astea sunt o glumă. Mă rog, au fost… Control, manipulare, bani, control, manipulare, bani. Io înțeleg să vrei să faci profit, și înțeleg cum în planul tău de business nu încap sentimentele și empatia cu mase de oameni pe care nu-i cunoști. Nici nu mă gândesc să îmi dau cu părerea despre rolul statului și paradoxul democrației sau soarta advertisingului implicat, etc. Și e imposibil să nu observi cum profitu’ ăsta pare să ne anihileze orice simț natural, nu mai zic spiritual, dar când profitul tău înseamnă ceea ce se întâmplă acum în acel loc, cred că, poate, e un semn că trebuie să apeși pe pauză. O soluție există. Așteaptă să fie măritată cu (bună)voința. Și cum mă chinui eu să alung toate gândurile răscolite de vaporii cafelei, rătăciți încă prin creier, aud un duduit… e muzică. Mă gândesc: măh, e sâmbătă? Nu? Nu. E duminică; adică spre luni. Atunci ăștia-s în concediu probabil, ca mine. Doar că eu în concediu muncesc. Mă rog, nu e vina lor, dar nu stau numai eu în blocu’ asta. Să le bat în calorifer? Să mă duc până la ei la ușă? “€œBună, mă scuzați că vă deranjez, și mie-mi place muzica, dar mâine am treabă de dimineață…” Dacă-s beți, n-am cu cine negocia. N-am nici cea mai mică idee de la ce etaj sau apartament se aude, poate bat la unii care încearcă să doarmă. Culmea, ascultă o melodie pe care-o ascultam eu acu’ 2 seri, dar nu la 2 noaptea: Tina Turner -€“ “€œProud Mary”. Mișto. O ascultă de vreo 4 ori. S-a dus dracu’ planul meu matinal de mâine. Și aveam lucruri importante de făcut, oameni care depind de mine. E, nu, glumesc, nu e chiar așa rău. Din când în când, dau muzica un pic mai încet, după care iar tare. Probabil e unu’ mai pacifist din fire, care își aduce aminte că ăsta e bloc, nu vilă. Ia uite, au trecut la hituri contemporane: Rita Ora, sau mă înșel? Dup-aia ceva foarte cunoscut, nu știu formația. Acu’ e “Lemon Tree”. The joy. ”Everybody is looking for something!” da, vecinii care caută perna să și-o pună peste urechi. Or fi venit de la protest, na, motiv de chef, ce să-i faci?

Bine că mi-a venit ideea să mă pun la scris, că să nu mă enervez aiurea. Toate cărțile alea de zen citite în zadar? Zău așa. Acu’ sunt la balade. S-a cam terminat efectul cafelei și începe să mi se facă somn, și deci să crească și frustrarea. Să le trimit un mail cu efectele lipsei de somn? Să mă bag înapoi în pat -€“ opțiunea optimistă, sau să mă apuc de călcat/pictat/editat, opțiunea mai nobilă, deși nerealistă? D-aia party-urile se anunță; îmi făceam și eu program artistic, îmi păstrăm energia. Hituri folk românești. Old stuff. Sunt nehotărâți: pauză, play, pauză, play, pauză. Play, schimbăm melodia, nu ne place, pauză. Se pare că înainte de fiecare melodie există o dezbatere; e semn bun, sunt și ei obosiți. O s-aleg opțiunea optimistă, deși… n-am nici o garanție.

……………………………………………………………………………………………………………

Mă pusesem în pat. Erau la ”Hit The Road Jack”, am sperat că e semn bun. M-am înșelat. E 4 fără douăzeci. Am senzația că stau pe Lipscani, în Centru’ Vechi, desupra unui bar; de fapt, oriunde pe Lipscani. ”Play that fuckin’ music”. No, no, No play. Merci pentru un început de săptămână deosebit!

English version: https://soulpatterns.wordpress.com/2013/09/02/sharing-the-fun/